După   ce timp de mai multe luni am reuşit să avem, în cadrul Centrului de   Transfuzie Sanguină din Zalău, un stoc suficient de sânge astfel încât   să putem ajuta şi alte judeţe, iată că rezervele s-au terminat iar   Centrul judeţean are mare nevoie de donatori.
 Numărul sălăjenilor care donează este în continuă scădere, iar acest   lucru îngreunează sau chiar pune în pericol activitatea unităţilor   medicale. Şi pentru că un rău nu vine niciodată singur, numărul   cazurilor medicale, al urgenţelor care necesită sânge, au crescut în   ultimele luni într-un ritm alarmant. Leucemiile, limfoamele, celelalte   boli ale sângelui dar şi urgenţele operatorii sunt cazuri care nu pot   aştepta, iar gestul donării este singura modalitate prin care viaţa unor   oameni, de cele mai multe ori tineri sau copii, poate merge mai   departe. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină judeţean  Zalău,   medicul Cristina Ilieş,  ne-a spus că doreşte ca această campanie să   atragă cât mai mulţi sălăjeni către centrul judeţean dar şi către   centrele din teritoriu care au fost recent redeschise.  “Sălajul a   pierdut anual, în medie, 1.000 de donatori astfel încât, de la 8.000 de   donatori în 2014 s-a ajuns la 7.000 în 2015, iar în acest an, până în   acest moment, numărul donatorilor a ajuns la 5.000. Atât avantajele   materiale care, deşi nu sunt mari nu sunt de neglijat, cât mai ales   beneficiile pe care donarea de sânge le aduce pentru sănătatea   organismului, sunt doar două dintre câştigurile pe care le avem atunci   când donăm sânge. Satisfacţia cea mai mare este aceea a conştientizării   faptului că salvezi viaţa unui om. Nimic nu se poate compara cu acest   lucru şi nimic nu poate egala în valoare acest gest nobil, de uriaşă   generozitate”, ne-a spus directorul centrului din Zalău, dr. Cristina   Ilieş. 
Pentru   a putea dona sânge trebuie să ai vârsta cuprinsă între 18 şi 60 ani,   greutatea între 50 și 100 kilograme, la femei şi între 60 și 110   kilograme, bărbaţii, să nu fi consumat alcool cu cel puțin 24 de ore   înaintea donării și să nu fi avut intervenţii stomatologice sau   chirurgicale în ultimele şase luni. Bărbaţii pot dona sânge de cinci ori   pe an, în timp ce femeile pot dona de trei ori pe parcursul a 365 de   zile. Este interzisă donarea de sânge dacă suferi sau ai suferit de:   hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloză, HIV, ulcer,   diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, boli de tiroidă,   hipotensiune şi hipertensiune (cronice, sub tratament), anemie. Femeile   însărcinate, cele care alăptează sau care se află în perioada “delicată”   a lunii, nu pot dona sânge.
Organismul se reface complet, eşti mai sănătos, trăieşti mai mult !
Beneficiile   de care se bucură organismul după donare sunt nenumărate. Sângele se   reface complet, celulele şi întregul organism se revitalizează, starea   de bine şi performanţele fizice şi intelectuale cresc în câteva   săptămâni după donare. Avantajele sunt uriaşe, la nivelul fiecărui   organ. Nu mai este un secret în faptul că donatorii trăiesc mai mult,   dar şi mai bine, iar acest lucru este demonstrat ştiinţific, prin   avantajele unice pe care procesul de reîmprospătare a sângelui îl are   pentru fiecare celulă din organism. Dincolo de avantajele de care   organismul beneficiază, este extraordinară satisfacţia sufletească,   împlinirea şi sentimentul pe care îl ai ştiind că salvezi o viaţă, două,   sau chiar mai multe. Sângele colectat este supus unor analize de o   rigurozitate extremă, seturile de analize – pentru că sunt mai multe –   fiind unele dintre cele mai complexe din câte există în acest moment la   noi în ţară, cu reactivi şi tehnică de ultimă generaţie pe care multe   din cabinetele private nu şi le permit din cauza costurilor deosebit de   ridicate.
România se află pe ultimele locuri în UE la numărul de donatori
Donatorii   sunt aşteptaţi zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 şi 12.30 la   Centrul de Transfuzie Sanguină Zalău din strada Simion Bărnuțiu nr. 91,   acolo unde vor găsi un personal amabil, cald, o atmosferă plăcută în   care se vor simţi confortabil şi se vor putea bucura de cele mai sigure   condiţii în desfăşurarea actului donării,  ştiut fiind faptul că Centrul   zălăuan dispune de aparatură şi materiale sanitare de ultimă generaţie.   Donatorii beneficiază totodată de un set complet de analize, făcut cu   markeri şi aparatură pentru care, la alte unităţi medicale se scot bani   grei din buzunar. Toate acestea, evident, în mod gratuit. Programul   centrelor din teren, recent redeschise, este de o zi pe lună, astfel:   Crasna, prima zi de marţi din fiecare lună, Nuşfalău – a doua zi de   marţi din lună, Jibou – a treia zi de joi din lună, Şimleu Silvaniei-   ultima zi de joi din fiecare lună. În toate centrele din teritoriu se   poate dona începând cu ora 8.30 şi până la ora 12.30, în zilele   menţionate. Pentru fiecare donare, donatorul primeşte şapte tichete de   masă, gratuitate 50 la sută pe transportul în comun timp de o lună  şi o   zi liberă de la locul de muncă. Desigur, aceste avantaje sunt infime pe   lângă cele care vin, atât în organism, la propriu, cât mai ales în   sufletul fiecărui donator.
Salvează o viaţă chiar astăzi!
Cu   toate că  Sălajul se află printre primele pe ţară ca număr de donatori   şi cantitate de sânge furnizată în ultimele luni, inclusiv către   celelalte judeţe, la nivel naţional ţara noastră rămâne pe un loc trist,   cu un procent de nici doi la sută în privinţa numărului de donatori, cu   mult în urma unor ţări ca Danemarca, Anglia, Olanda sau Germania, acolo   unde procentul de donatori din totalul populaţiei depăşeşte, în unele   cazuri, zece la sută. În acest moment există zeci de cazuri în tot   judeţul care aşteaptă o picătură de “viaţă” pe care o putem oferi cu   puţin efort şi câteva minute pe care să le rupem din obişnuitul cotidian   pentru a putea salva o viaţă. Pentru că sângele este o substanţă care   astăzi poate exista şi sub formă de rezervă, iar peste doar câteva ore   aceasta să fie  epuizată, fluxul donatorilor trebuie să fie unul, dacă   nu în creştere, măcar unul constant. 
Nu există substitut pentru sânge
Cu   siguranţă, mulţi dintre noi nici măcar nu ne gândim, nu realizăm   importanţa acestui gest, de vreme ce noi sau cineva apropiat din familie   nu este implicat într-o urgenţă pentru care ar fi nevoie de sângele   altora.  Obişnuinţa de a gândi în acest fel este de multe ori greu de   înlăturat. De aceea, campania pe care Centrul  de Transfuzie din Zalău a   demarat-o în aceste zile, este menită să ne determine să facem acest   gest într-un moment în care altcineva în afară de noi ori cei dragi am   fi  în situaţia de a avea nevoie de sânge. Primii care s-au alăturat în   număr impresionant acestei campanii au fost jandarmii şi militarii   aparţinând unităţilor MApN din judeţ. Sângele este cea mai valoroasă   substanţă din câte există pe Pământ, iar ştiinţa nu a găsit şi nici nu   va găsi, probabil, vreodată, niciun înlocuitor pentru aceasta. Doar   sângele nostru, al celor care dorim şi putem să donăm, poate salva vieţi   şi poate reda speranţa celor aflaţi în cele mai mari încercări ale   vieţii. Gestul donării rămâne una dintre cele mai frumoase dovezi de   generozitate ce poate veni din partea unui om pentru semenii lui.